Marenuca și cei zece cozonaci mușcați – Ana-Maria Pătrașcu

Irezistibilă precum tentația ghicită în tilul volumului, Marenuca și cei zece cozonaci mușcați, cartea Anei‑Maria Pătrașcu este un regal de povestire autoficțională, construită pe tiparul retrospecției savuroase, al imersiunii narative în timpul fără egal și fără de uitare al copilăriei. Cele douăsprezece povestiri ale autoarei, completate cu grație de intruziunea unei povestiri semnate de fratele‑narativ, se deschid cititorului în atmosfera fabuloasă a universului mic pe care îl traversează, cu ochii și urechile mărite de o atenție năucitoare, o povestitoare cu har. O memorabilia, colecție neprețuită de amintiri și întîmplări ținute ca într‑o bulă de dincolo de timp și totodată încrustată în timpul diafan al vîrstei dintîi, trăite paradisiac la bunicii din dealul Horodiștei, în contiguitate cu lumea de ireală splendoare evocatoare a Cotnarilor, a drumului spre Hîrlău, cu tîrgurile lui ademenitoare, a graniței invizibile de „rîpcă” și glod a „comunei Zlodica”, cu poteca spre grădiniță, în care copitele vacilor vor fi sculptat efemere cratere mici, dar în care fetița își va fi regăsit comoara pierdută pe drum.
Există o progresie – ca în orice călătorie, a vieții narate, dar și a personajelor în sine – de natură spațială, care înregistrează, dincolo de epicentrul trăirilor extatice de nostalgie – casa Mamaiei și a Tataiei – drumul și locurile, domiciliile viitoare, în care – ca în literatură – casa schimbată are altă poveste, cu personaje noi, cu altă stilistică (o vîrstă consonantă cu maturizarea). În urmă și în aceeași ramă a uluirii și atracției ramîne casa mătușii Mariana și a unchiului Emil, parcă desenată în jurul televizorului Sport, punctul magnetic de interes al satului și cu precădere al Marenucăi. Se ivesc, astfel, Hîrlăul și stilistica sobră a prezenței Mamei și Tatei din casa austeră, Tortomanul Dobrogei în care familia se mută din rațiuni ocultate, dar unde tatăl devine, în expresia copiilor, sublimînd narațiunea părintelui însuși, un respectabil „șef la fasole”, dată fiind responsabilitatea sa subliniată, inclusiv în universul domestic, pentru sortarea „fasolei – fasolea pentru export”.
În spațiul povestirii însă, gura Marenucăi este prezența absolută, așadar și în compartimentul de tren care îi ține prizonieri pe toți cei patru copii, în călătoria inversă, de vacanță, spre bunicii din Cotnari (cu o „escală” nocturnă la rudele din Iași): Vacanță în tren. Izvorul narațiunii, copila Marenuca, este totodată și motorul entertainment‑ului solistic‑muzical, pe care fetița este chemată să‑l livreze călătorilor, după ce Mama le va fi expus, în prealabil, „istoria familiei de la origini pînă în prezent” (lol). Cîntecul la comandă se execută à contre coeur: „Acela mă dispera cu adevărat, mai ales că trebuia să mai fac şi gesturile de rigoare pe care mi le sugera textul cântecului: „Sunt ţărancă mititică,/ Dârli, dârli, dârli‑da,/ Trei bujori mi‑am pus în chică,/ Dârli, dârli, dârli‑da./ Mama‑mi coase ie albă,/ Dârli, dârli, dârli‑da,/ Şi la gât îmi pune salbă,/ Dârli, dârli, dârli‑da”. Şi asta în picioare, pe bancheta vagonului, în timp ce trenul se zgâlţâia din toate încheieturile. N‑aş putea spune că nu‑mi făcea plăcere atunci când îi vedeam pe toţi oamenii aceia care stăteau „gură‑cască”, zgâindu‑se la mine, în timp ce mă bâţâiam, trăncănind vreo cinci ore din cele nouă, cât ţinea călătoria” (s. n.). Putem și noi spune că apetitul verbal, dorința continuă de a afla sensul neînțeles (de unde vin, unul după altul, atîția „frățiori”?), dar mai cu seamă locvacitatea nestăpînită a Marenucăi reprezintă o oglindire, o mise en abyme pentru scriitoarea noastră autoreferențială.
Lucrurile sînt atît de avansate, încît însăși Mamaia (în povestirea plină de aerul dens al unei nostalgii irepresibile pentru ființa de iubire a bunicii, În târg la Hîrlău) îi adresează întrebarea colosală, care este datul unui comic de rafinată observație și închide sclipitor narațiunea mai accentuat lirică, chiar gravă prin inserția imaginii morții, pînă în acel moment: „După vreo trei kilometri de mers pe jos, agăţată întruna de mâna bunicii, după o mie de întrebări şi de poveşti depănate, bunica o întrebă deodată: Nu te doare guriţa?”
Personajele stau toate în centrul și în extensiunea familiei: Bunicii (Mamaia și Tataia), mătușile (Mariana și Cocuța, mamă și fiică), unchii (Emil, zis Licu, cumnatul Sandu), părinții și „frățiorii”, cu cel mai exploziv potențial comic („Copiii își auziră, pe rând, numele strigate de mamă: „Ana-Maria, Ștefănel, Petrică, Costeeeel!” Semăna cu un strigăt de luptă.”). Toți aceștia sînt urmați, în ultimele povestiri (Niţ‑Fan‑Fan și Un altfel de Moş Crăciun) de înșiși fiii naratoarei, ajunsă la maturitate, Ștefănuț și Denis, „Chinezucul”. Excepțional, apar personaje ex‑centrice absolute, de un comic nebun, precum în povestirea Ceaușescu la Cotnari, amestecînd reminiscențe din Creangă și situații burlești iscate de nevoia permanentă a copiilor de a se sustrage consecințelor poznelor și pocinoagelor prin fabulație continuă și minciună pe față. Apariția improbabilă, în mijlocul verii, a lui Ceaușescu printre „rîndurile de păpușoi la cumnatu’ Sandu”, îmbrăcat, după spusele copilului fabulator, în „șubă și căciula lui brumărie” nu‑i dezarmează pe adulții care visează la o întrevedere quasifamilială, la sfîrșitul căreia oaspeții ar putea fi duși și „la mămicuța” unora dintre gazde. Mai mult decît atît, „Chibrit de la capătul casei i‑ar păzi cuminte și o să ajungă la televizor, precum câinele lu’ Pistruiatu”. De dragul observației este și vizita lui Chipăruș, din povestirea omonimă, după „o kilă de jin”.
Scrierile Anei‑Maria debordează de o luminoasă dispoziție ludică, pe care autoarea nu doar că o reflectă natural, în toată ființa sa, dar o impregnează tuturor amintirilor – nucleare întîmplări cu efect comic imediat. Construit cu inteligență, dispozitivul narativ atrage deopotrivă prin observația infinitezimală asupra obiectului, asupra înfățișării și a discursului oamenilor, probabil datorată capacității autoarei de a se transpune în limbajul de odinioară, cu talent actoricesc. Aflăm chiar din text că și acesta este moștenit, nu‑i așa? Doar Mamaia „avea un dar nemaipomenit de a‑i imita pe toţi din sat.”
Povestirea care dă nume volumului, Marenuca și cei zece cozonaci mușcați, își conține poanta încă din titlu. Cu toate acestea, dozajul resurselor comice este perfect, menținut pînă la final cu măiestrie, așa încît autoarea mai poate face chiar o volută fantastică, dînd o mișcare de spirală textului, care se întoarce asupra lui însuși ca o coadă de balaur: „Mușcăturile de pe cozonaci îi priveau amenințător de pe mașina de cusut, iar dacă [ei, copiii] nu s‑ar fi trezit la timp, i‑ar fi mușcat pe toți de la mic la mare sau invers”. Tot astfel, lectura acestei cărți, din care nu vom dezvălui chiar toate subiectele, lăsînd cititorului plăcerea de a vedea ce presupun Coca în vizită la mămicuța, Bătrâncioasa, Marenuca şi primul mărţişor, Marenuca și televizorul, Ațele etc., are asupra noastră o putere indicibilă, venită din harul și magia povestirii. În viața copiilor, răul nu are dimensiune, rîsul este stăpîn, iar gîndul „fără de spaimă”. Acesta e Paradisul.

Lăcrămioara Petrescu,
Prof. univ. dr.
la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

23 lei

Ana-Maria Pătrașcu s-a născut la Hârlău, într-o familie de patru copii. În anul 2003 primește premiul literar „Cenaclul Ion Creangă”, Povestiri de la Bojdeucă și îi sunt publicate două povestiri „File din poveste” și „Povestea din lingură”. În 2016 publică povestirea „Marenuca și televizorul” în volumul „Cartea copilăriilor” de la Editura Polirom. Doi ani mai târziu, în iulie 2018, publică în ediție bilingvă, la Editura Rediviva, cartea „Toamnă fuksie-Fucksie d’autunno” împreună cu poeta Aurellia Iurilli. Este profesor de limba română în Bari (Italia), absolventă a masterului de Jurnalism și Doctor în filologie „Magna cum laude”.

Greutate 0.5 g
Dimensiuni 20 × 2 × 13 cm

4 recenzii pentru Marenuca și cei zece cozonaci mușcați – Ana-Maria Pătrașcu

  1. Pr. Ștefan‑Cătălin Andronache

    Anul acesta, în contextul omagierii satului românesc din țara noastră, avem ocazia să facem mai multe comparații între copilăria trăită de ultimele 3‑4 generații ale neamului nostru.
    Amintirile Anei-Maria Pătrașcu evidențiază copilăria din ultima perioadă a regimului comunist, atât în mediul rural, cât și în micile orașe de provincie, unde observăm ușor că valorile societății din perioada trecută deveneau valori în educarea copilului, cu o tendință destul de accentuată spre uniformizare.
    Deși vedem pe de o parte presiunea societății pentru o maturizare rapidă, avem de cealaltă parte a balanței grija și dragostea părinților și a bunicilor care reașază copiii în cadrul lor firesc, încercând să‑i protejeze uneori de percepția corectă a realității.
    În același timp, vedem cum însuși copilul se „reașază” la „locul” lui prin joc, reușind să depășească neajunsurile sau restricțiile de orice fel, trăindu‑și copilăria cu resurse materiale minime parcă mai bine decât majoritatea celor din zilele acestea.

  2. Otilia Kloos

    În primul rând, copilașii.

    Depinde de cititor cum va fi decodată povestea, din punctul de vedere al realismului ațelor (cordelelor de țol) ce se îngaimă una pe alta, sau al miticului aței Ariadnei salvându‑l pe Tezeu de mania regelui Minos (nu vom ști niciodată cum s‑au răstălmăcit Legendele Olimpului. La noi, versiunea tradusă de Al. Mitru – în privinţa acestui mit, dar știm că puterea minoicilor, ca istoricitate, s‑a învrednicit de mari cuceriri pe planul lui dincolo, înainte de a veni micenienii să îi cucerească), sau al tainei Copilului (îmi amintesc cum undeva, în textul lui Nietzsche, Așa grăit‑a Zarathustra, există cel puțin trei locuri unde între pustnic și Zarathustra se aminteste de puterea Copilului întru găsirea acelei căi de aflare a Adevarului încâlcit de atâtea dogme și codificări de dogme, încât nu e de mirare că n‑am dus vreodată la capat decodarea): va fi vorba deci de cei patru copilași și opt cutiuțe.
    De reținut că reîntoarcerea adulților la împărăția de altădată a copilăriei are și ea noima ei, nu numai pe planul culturalului prezent, sau al simplului dor de a retrăi copilăria, ci mai ales ca prag magic de chemare a zânelor care să ne arate drumul re‑întoarcerii la viață, la necaz (văzut ca loc comun în basmele românești nu numai calul năzdrăvan ca trecere de praguri ale speciilor de oameni, îngeri, spiriduși, zâne, bune, sau rele, ci și încrengăturile de nedezlegat ale pădurilor noastre, ceea ce trimite la nevoia înțelegerii inconștientului jungian, cel puțin).

    Ghemul de ațe ține de magia jocului și de totul nesfârșirilor lumilor posibile: nu mai știu exact care filosof spunea despre realitatea lumii noastre că e cea mai bună dintre toate lumile posibile(?!), doar să reținem că în calea fluxului puterii Copilului nu se poate sta împotrivă.

    Concluzia poveştii șchioapătă într‑un adaos simțit abrupt al miilor de „fire ce leagă necontenit” pe oameni.

    Noi, citind povestioara, vom culege de aici taina copilului ca tărie și răbufnire a subconștientului din noi; ațele, ca şi posibile legături între limbaje și coduri/ codificări ca adunare a Căsuțelor Ființei, la specia om, ca şi la specia tuturor celor ființătoare.

  3. Otilia Kloos

    „Copii eram noi amândoi,
    Frate‑meu şi cu mine.
    Din coji de nucă car cu boi
    Făceam şi înhămam la el
    Culbeci bătrâni cu coarne….

    …Dar ades într‑al meu vis
    Ochii mari albaştri
    Luminează – un surâs
    Din doi vineţi aştri
    Sufletu‑mi trezeşte.

    Eu? Mai este inima‑mi
    Din copilărie?
    …Ah! îmi îmblă ades prin gând
    O cântare veche.
    Parcă‑mi ţiuie‑aiurind
    Dulce în ureche:
    Lume, lume şi iar lume!”
    „… se abțineau… icnind scurt și dacă loviturile continuau, se apucau de furtun, pregătiți fiind să lupte pentru viața lor până la capăt…”

    „Unde dai și unde crapă…” , din „Marenuca și cei zece cozonaci mușcați”, e singurul liant dintre taina Copilului la Măria‑Sa Eminescu și Ana-Maria Pătrașcu şi „duh‑sângele” ca parametru‑oglindă a văzutului și nevăzutului din Urechea Neamului.
    Realitatea duh‑sânge așterne sau descoperă din Taina Copilului, din Noima apartenenței sale la Neam, biologic, simțire, psihic, uitare/ memorie, karma de Neam, suflet de Neam, fonetica limbii naturale a unui Neam, epicul trecerii Copilului prin Istoricitate.

    „Făclie de veghe pe umezi morminte,
    Un sunet de clopot în orele sfinte,
    Un vis ce îşi moaie aripa‑n amar,
    Astfel ai trecut de al lumii hotar”.

    Mulțumim Anei-Maria Pătrașcu pentru că ne‑a amintit de sacralitatea limbii cu naturalul ei viu, de duh‑sângele limbii:
    Duh‑sânge își revarsă din intrările și ieșirile prin și din Urechea Neamului semnele petrecerii sale împreună polarizant, deși sensul și semnificația acestora două trebuiesc înțelese fiecare în parte.

  4. Codruta Ileana Țerbea, Psiholog

    Nu poți să citești povestirile Anei-Maria Pătrașcu fără să te ducă gândul la Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. Scrise cu un limbaj simplu, uneori arhaic, acestea reușesc să redea cititorului o imediată imagine plastică și totodată dinamica celor întâmplate cândva, peste timp, lăsând senzația că un film se derulează prin fața ochilor minții. Ceea ce atinge sufletul cititorului, dincolo de întâmplările hazlii și viu narate, este acel patrimoniu cultural al vieții de la țară pe care autoarea reușeste să-l reproducă pe deplin, nu numai prin evocarea experiențelor din copilărie, ci mai ales prin redarea unei viziuni interpretative de timp și spațiu ce aparțin unui alt ritm, fiind calibrate după trăirea și ciclicitatea naturii. Te poți regăsi în multe dintre întâmplările narate, pentru că acestea au un gust aparte, acela al anilor senini, lipsiți de preocupări. Dincolo de toate, printre rânduri, se întrevede comuniunea cu natura, se percepe dinamismul și simplitatea vieții esențială a oamenilor, se resimte spiritul de apartenență rurală, iar tu, ca cititor, te revezi și retrăiești emoțiile copilăriei.Povestirile devin astfel patrimoniu românesc, un chenar de sens ce permite o anumită gamă interpretativă a experienței, o lentilă „de timp” ce adaugă propria culoare sentimentelor suscitate prin evocarea momentelorde odinioară.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.