Laolaltă, de Oana Popescu

Aceasta este povestea nașterii celor doi coconi, Tălpic și Buricel, aterizați în univers în luna lui Ningău, chiar în Ajunul Crăciunului.

20 lei

Aceasta este povestea nașterii celor doi coconi, Tălpic și Buricel, aterizați în univers în luna lui Ningău, chiar în Ajunul Crăciunului. După treizeci și opt de săptămâni în care‑i ținuse înăuntru la copt, Dorința‑Rază își putea îmbrățișa, în sfârșit, odoarele. Lacrimile îl podidiseră pe Dorința‑Soare, care se uita fascinat la micile creaturi, venite să le completeze și să le bucure existența.

– Se pare totuși c‑am avut intuiție! se mândri Vraciul‑Cer. Dacă te‑ntrebi, carecumva, sub ce nume dăinuie astăzi în lume cei doi coconi, află că, din cauza firii indecise a Dorinței‑Rază, aceștia au rămas cu numele de Tălpic și Buricel. Deși n‑au cele mai grozave nume, trebuie să știi că Tălpic și Buricel sunt peste măsură de talentați, asta datorându‑se în mare măsură Dorinței‑Soare, care și‑a luat rolul de tată foarte în serios și care i‑a învățat toate tainele strălucitului pe cer.

În vremea în care trăim, Tălpic și Buricel ne bucură și ne‑ncălzesc cu razele lor. Privește spre cer! Poți să‑i observi?