Când îngerii vorbesc, de Roxana Elena Bejan

E nuntă‑n cer

E nuntă‑n cer şi pe pământ
Şi clopotele sună
Când îngerii cântă în cor,
Mirenii toţi s’adună
E nuntă‑n cer şi pe pământ
Şi te‑am ales pe tine
Să‑mi fii tu soţ, să‑ţi fiu eu soaţă
Iar martori, Îngeri să ne fie
E nuntă‑cer şi pe pământ
Şi azi ne‑ncununăm ca Regii
Domni‑vom ani, milenii chiar
Dansând mereu al vieţii vals
E nuntă‑n cer şi pe pământ
Şi‑asculţi cum sună pianina
Când cântă ea, Regina ta
De azi, de ieri, din totdeauna
E nuntă‑n cer şi pe pământ
Şi noi domnim ca Regii
Iubindu‑ne din veac în veac
De ani, de secole, milenii

22 lei

„Volumul acesta de poezii vine să ne amintească faptul că Roxana‑Elena Bejan este deja poetă, iar acest statut al său nu trebuie ignorat, dacă ţinem cont că, de fapt, poezia sălăşluia de mult timp în adâncul său, aşteptând doar clipa când să irupă. Şi aşa s‑a şi întâmplat, apărând în lumina tiparului o blândă invocaţie între rostit şi nerostit, un fel de strigăt şoptit, prelungire de gând între un anotimp şi altul.
Dacă încercăm o uşoară trecere în revistă a conţinutului, găsim o poezie de construcţie verticală, care te atrage magic spre lumina dinlăuntrul unui suflet cuminte şi aşezat tainic în trup. Eul este un spectator avizat şi detaşat al reprezentaţiei uneori violente pe care o urmăreşte şi de care se lasă înghiţit pentru a putea relata din interior.”

Profesor
Carmen Pasat
Membru al Ligii Scriitorilor din România

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Când îngerii vorbesc, de Roxana Elena Bejan”

Adresa ta de email nu va fi publicată.