Altera Pars – Horia Marchean

Altera Pars, de Horia Marchean

Un volum de poezii surprinzător, aproape conceput într-un alt univers.

Altera Pars – O ceartă cosmică pe strada Revoluției este doza de nebunie necesară oricărui cititor care își dorește să scape din monotonie.

20 lei

Un volum de poezii surprinzător, aproape conceput într-un alt univers.

Altera Pars – O ceartă cosmică pe strada Revoluției este doza de nebunie necesară oricărui cititor care își dorește să scape din monotonie.

Dimensiuni 13 × 20 × 1 cm

4 recenzii pentru Altera Pars – Horia Marchean

  1. andrei.ciocalau

    Dacă ne luăm după locuitorii străzilor din România, majoritatea ar fi numite „a Revoluției” indiferent dacă știi de cartea asta sau nu.

    Acestea fiind spuse, Horia cataloghează fricile post-revoluționare de poți să juri că le-a văzut și pe cele raționale și pe celelalte. Că, până la urmă, trăiești în crize de identitate „pre/post” nu e un mister și acum ai ocazia unică de a ți le vedea indexate și, de ce nu, revelate. În volum. MARFĂ.

    Până la urmă, singurul lucru pe care îl am de reproșat e abundența în detalii de subcultură despre care nici nu pot fi sigur că e un lucru rău.

    I-am dat cinci stele pentru că mi-a dat rom când m-a anunțat de volum. Classy guy.
    Cheers!

  2. Amalia Comanescu

    Altera pars este primul volum publicat de Horia Marchean și oferă o perspectivă sarcastică a unui om plictisit de existența într-o lume ce nu mai dispune de autenticitate, a cărui introspecție este amestecată cu criză ontologică în decoruri adesea SF, cu nuanțe ale postumanismului: „ascult rock`n`roll/ în cartierul meu muncitoresc, / cyberpunk invadând lumea veche, / holograme și lumini perene” (Dislocație). Volumul este compus din două părți: Altera pars și T.O.C., există o organizare internă, poemele nefiind dispuse aleatoriu.
    Pe tot parcursul volumului întâlnim un eu adesea detașat, sarcasticce atinge cu recurență tema divinității prin negarea ei, substituirea ei sau tratarea cu ironie ce alunecă spre ironie gravă: „îmi place să țip, / alături de alte principii/ de drept latin / convenabile mie/ și Stăpânului Lumii acesteia (…) trebuie să fiu drept, nu, / să-l ameninț pe Tatăl Ceresc/ cu propria adresă, / în virtutea sutelor de versuri / jertfite fără negociere” (Audiatur et Altera pars). Vorbim despre încadrarea credinței în cotidian, umanizarea divinității, cu nuanțe ale unui Ioan es Pop, care aseamănă divinitatea cu o păpușă de ghips spartă, un simulacru creat de umanitate, un produs ușor de alterat,un eu instabilcare percepe divinitatea ca pe un rival, căruia simte nevoia să-i ia locul sau măcar să-l detroneze.
    Atmosfera generală a poemelor e dominată de o anxietate creată de duplicitarul eu vs. societate, ironia fiind principalul mecanism de apărare al unui eu nesigur : „Ariciul de pe umăr / îți spune cum să te prezinți / și cum să te porți / departe.” ( Străinul), „vom râde în drumul spre groapă / de o lume / care nu a oferit / decât umilință și moarte // vom râde / cu o sălbăticie obscenă / de lumea de care ne eliberăm // alături de clubul / ale cărui brațe ne leagănă / veșnic” (Forever whatever)
    Orașul, platforma pentru, uneori, expunerea fricilor sau, alteori, reprimarea lor, reprezintă recurența fondului metaforelor obsedante ale poetului care amestecă limbajul poetic cu analiza psihologică, expresie poetică survenită din variațiunile fricii, pion esențial în creație: „intuiesc cum se ascund fricile în / clădirile mari din Brașov, / în fațadele lor paranoice, / cu unghiuri drepte și brutale / care ar trebui să-mi placă” ( Bvd. Eroilor)
    Până la un punct, am fost tentată să cred că volumul e compact și omogen, dar uneori poetul oferă imaginea explicită cititorului și o exprimă cu un sentimentalism afișat ce nu se potrivește cu imaginarul poetic al întregului volum: „și treci prin acest holocaust / al sufletului tău / fiindcă ești suficient de prost / încât să iubești, // o perpetuă victimă a orașelor tale / și a recursiunii / într-un loc rece. // fiindcă ești suficient de prost / încât să nu poți trăi // fără să iubești. ” ( Noir).
    Dar salvează și compensează prin anumite nuanțe de avangardă nihilistă semnate de un eu ce nu își găsește locul: „ poate că asta e arta mea poetică / degenerarea urmându-mă / ca spuma vizibilă / a unui val monstruos. / poate că asta e misiunea mea, / mântuirea pândind ca o fiară (Blues-ul ereticului). Poemele fac parte dintr-un experiment al cărui limbaj este demetaforizat ce exprimă încercarea de a înțelege realitatea și de a-i da un sens, axa individualizării fiind susținută de exprimări ca: „când ești un ciocan, / fiecare problemă e un cui” (TrepteleExodului)
    Recurența imaginilor pregnante despre o lume aflată în tranziție configurează un râs abject al unui eu descentrat: „undeva / îngropat în arhitectura lumii, / în liniile trasate / cu atenție asupra pământului, / se ascunde cu deosebită finețe / primul rebel. (Băutorul de lumină).
    Așadar, Horia Marchean mizează pe empatia unui cititor care nu caută un limbaj pretențios („bei prea mult, șamanule, / și ești ca Caesar: / mor în ochii viitorului” – Rechizitoriu inutil), un cititor care poate păși rebel pe Strada Revoluției în căutarea unui monolog ce se poate transforma oricând într-o ceartă cosmică, într-un discurs ornamentat, uneori, cu surplus retoric, ironic moralizator.
    Amalia Comanescu

  3. Gabriela Feceoru

    Un debut interesant în poezie, recomand!
    Nu cred că e omuleț să fie nevoit să se mute la Tg. Mureş şi să nu se apuce imediat de scris poezie, asta dacă nu cumva scria dinainte. Şi să şi scrie bine. Am garanția, că măcar nu sunt singura omuleață afectată de mutarea din oraşul natal şi că nu sunt singura care resimte împreună cu mutarea răceala oamenilor & regretul de a fi lăsat în urmă persoane dragi. Familia, la care o să mă-ntorc curând-curând. Mă identific tare cu această carte şi o să o port cu mine o vreme.

  4. Roxana M. Chirilă

    „Altera Pars” de Horia Marchean e unul dintre cele două volume de poezie publicate în ultimii ani în România care au titlul ăsta. Pentru că, evident, un singur volum numit „Altera Pars” era prea puțin.

    „Altera pars” înseamnă ceva gen „cealaltă parte”, din câte m-am prins cu Google în față și luându-mă după asemănarea limbii române cu latina. Ceea ce are sens, pentru că volumul e „o ceartă cosmică pe strada Revoluției”. E foarte filozofic- spiritual și pare foarte personal. Dacă la Tara Skurtu aveam impresia că mă uit pe geam în viața ei personală, la Horia Marchean am impresia că stau la masa de lângă când cineva vorbește clar la telefon despre lucruri, oameni și situații cu care nu sunt în temă.

    Bine, am prins niște referințe la Simon & Garfunkel, am dat pe Google după niște personaje menționate pe ici-colo, dar deși am priceput la ce se referă, deseori n-am reușit să înțeleg ce semnificație au lucrurile respective pentru autor. E ca atunci când cineva zice, „Știi ce s-a întâmplat la Modarom, când a venit Ceaușescu”, și-l știi pe Ceaușescu, poți afla de pe internet ce-i aia Modarom, dar n-ai cum să afli despre ce e vorba în propoziția aia.

    Niște versuri dintre cele mai puțin ermetice:

    bună, beznă, vechi prieten,
    hai să te preschimb
    în sânge, băutură și versuri,
    căutând Piatra Filosofală
    prin resturile unui pahar de dreptate.

    poate că asta e arta mea poetică,

    degenerarea urmându-mă
    ca spuma vizibilă
    a unui val monstruos.
    poate că asta e misiunea mea,
    mântuirea pândind ca o fiară

    la sfârșitul păcatelor.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.